Taraf de Haidouks - Doina, hora si brau
Vezi mai multe video din Muzica
Scriind acest articol asupra lăutarilor din România, nu ne propunem a face o dizertaţiune istorică, căci atunci am atinge, fără voia noastră, cestiunea muzicei naţionale, şi nu a sosit încă timpul spre a ne ocupa de o materie atît de importantă şi dificilă de tratat.
Scopul dar al acestei scrieri este de a da lectorilor noştri o idee mai lămurită asupra muzicei compusă de lăutari şi asupra instrumentelor cu care esecută ei acea muzică; iară dupe aceea, ne vom da opiniunea şi asupra îmbunătăţirii ce se zice că a să se facă bandelor lăutăreşti.
Muzica, la noi, luată chiar din timpii cei mai depărtaţi, s-a cultivat numai de cîntăreţii bisericeşti şi de lăutari (1); cei dintîi s-au ocupat cu muzica bisericească bizantină şi s-au mărginit în cîntările neapărat trebuincioase la săvîrşirea cultului divin, fără a le modifica cît de puţin, atît în formă, cît şi în simţ, iar cei d-al doilea s-au ocupat numai cu muzica profană.
Aceşti din urmă însă, fiind obligaţi de meseria lor a fi, tot într-un timp, şi compozitori şi esecutori, nefiindu-le deajuns ideile ce le inspira fluierul păstorului şi privirea naturei, s-au văzut siliţi a căuta o sorginte de inspiraţiuni mai fecundă spre a da mai multă varietate baladelor, horelor şi altor cîntece necesarie pentru delectarea societăţii. Acea sorginte fu muzica bisericească, care - din vechime şi pînă la introducerea civilizaţiunei moderne - a fost unicul nostru mijloc pentru propagarea muzicei, şi este ştiut că tot ce se propagă prin religiune se întinde foarte lesne şi prinde rădăcine adînci în toate clasile societăţii (2).